Trupa ELLE nu vrea să participe în semifinala Eurovision! Organizatorii: ”Ele încă sunt în concurs”! Ce urmează

Trupa ELLE nu vrea să participe în semifinala Eurovision! Organizatorii: ”Ele încă sunt în concurs”! Ce urmează
captură YouTube

Intrigi la Eurovision. Trupa ELLE, chiar dacă a trecut în semifinala națională, nu vrea să participe și, respectiv, cele trei interprete nu se pregătesc pentru show.

Motivul este cel despre care am scris și noi, dar și toată presa, anterior - Natalia Barbu, Dara și Ale Blake au vrut să schimbe piesa din ”Tare” în ”Extaz”, însă organizatorii nu le-au permis. Acum, s-ar putea ajunge în instanță.

”Noi nu participăm și nu vrem să facem declarații. Chipurile suntem în concurs cu ”Tare”, dar asta nu ne interesează”, ne-a declarat producătoarea proiectului, Alla Donțu.

Organizatorii Eurovision, la rândul lor, susțin că atât timp cât trupa ELLE nu-i anunță că părăsesc concursul, ei nu o pot exclude. ”O astfel de decizie s-ar putea lua la repetiții, dacă nu se vor prezenta. Atunci, îi vom anunța pe următorii clasați, care nu s-au calificat, dar nu se știe dacă vor accepta, au nevoie de timp pentru pregătire”, a declarat unul dintre membrii Comitetului Organizatoric Eurovision, Leonid Melnic, pentru KanKan.md.

La fel, Leonid Melnic mai spune că vor vedea dacă trupa va accepta să se filmeze în postcardul pentru participarea în concurs.

Organizatorii urmează să facă, în cel mult două săptămâni, tragerea la sorți, unde se va decide în ce semifinală va evolua fiecare participant, iar repetițiile vor avea loc cu 5 zile înaintea primei semifinale Eurovision.

Etapa națională Eurovision 2016 se va desfășura pe 23 și 25 februarie - semifinalele, iar finala va avea loc pe 27 februarie.

Tag: , , , , , , , , , , , , , , , ,