Trei motive pentru care bărbații ar trebui să renunțe la masturbare

Trei motive pentru care bărbații ar trebui să renunțe la masturbare
foto: mondonews.ro

În multe articole despre viața sexuală se vorbește despre beneficiile autosatisfacerii, însă nu s-a prea discutat despre aspectele pozitive în cazul abstinenței de la masturbare. De altfel, există și părți bune în această practică, iar bărbații au de câștigat dacă se lasă, cel puțin pentru o perioadă, de masturbare, scrie adevarul.ro.

Scriitorul şi jurnalistul american Ed Smith a vrut să simtă pe propria piele beneficiile aduse de o astfel de alegere şi, timp de 3 săptămâni, nu s-a mai bucurat de trupul său. Aşa a descoperit că ceea ce spun studiile despre pauza de masturbare se apropie destul de mult de realitate, regula fiind aplicată mai ales în cazul sportivilor, înaintea competiţiilor.

Creşterea productivităţii

Psihologul Jim Pfaus de la Universitatea Concordia din Montreal, Canada, a explicat că în perioada petrecută fără masturbare este posibil ca energia acumulată să ofere un tip de stimulent mai degrabă psihologic, decât explicabil în mod organic. Astfel, scriitorul Ed Smith s-a simţit mult mai eficient în cele trei săptămâni, în care a scris 20 de articole, a construit singur un pat, a scris la romanul său şi a început să mănânce mai sănătos.  După ce a revenit la frecvenţa obişnuită de masturbare, Smith a mărturisit că energia debordantă de care avusese parte în cele 21 de zile a dispărut din nou. Nu în ultimul rând, psihologul consideră că abţinerea de la sex şi de la masturbare pentru anumite perioade de timp poate îmbunătăţi şi actul sexual, respectiv plăcerea sexuală va fi mai intensă urmare a perioadei în care ne-am reprimat aceste dorinţe. Scriitorul Ed Smith a mai observat în cazul său că în perioada de abstinenţă nu a mai simţit nevoia să consume alcool, dar nici dulciuri, dar mai ales că îşi ducea activităţile la bun sfârşit mult mai uşor.

Capacitate de concentrare mai mare, memorie mai bună

Psihologul american Tim Ferriss este unul dintre cei care recomandă călduros tehnica NOBNOM (No Booze, No Masturbating - Fără alcool, Fără masturbare). Acesta susţine că ajungem să gândim mai limpede după o perioadă în care nu ne autosatisfacem, nu facem sex, nu urmărim filme porno şi nu consumăm alcool. De asemenea, memoria de scurtă durată este mult mai bună şi avem dorinţa de a face lucruri noi, de a ne extinde orizontul şi de a ne îmbogăţi cunoştinţele, beneficii observate în cazul pacienţilor săi, de-a lungul anilor.

Dispare sentimentul de vinovăţie, creşte stima de sine

Adesea, masturbarea induce, mai ales în cazul bărbaţilor căsătoriţi, un sentiment  de vinovăţie. Atunci când renunţă măcar pentru o perioadă de timp la autosatisfacere, psihologii au observat o creştere a încrederii în sine, care vine în urma eliberării de acest sentiment de vină. Satisfacţia este cu atât mai mare în cazul persoanelor care conştientizează faptul că se masturbează mult prea des şi că au dezvoltat o formă de dependenţă în acest sens. Există cazuri în care unii bărbaţi nu mai reuşesc să se excite alături de partenerele lor, având nevoie de stimulare manuală.

Tag: , , ,