Reese Witherspoon i-a înnebunit pe fani la provocarea #10yearchallenge: „Ai întinerit!“

În clubul neoficial al celor mai frumoase femei din lume trecute de 40 de ani, Halle Berry "ucide" concurența, iar la categoria +50 nu prea are cu cine să stea la discuții. Dar într-un concurs de genul "femeia cu cel mai tânăr chip", e greu să găsești pe cineva care să o întreacă pe Reese Witherspoon - "Blonda de la drept" are 42 de ani și trei copii, dar arată exact ca la 20, fără exagerare.

Actrița americană a decis să se alăture provocării #10yearchallenge lansată pe Instagram și a postat un montaj foto care includea două imagini cu ea, făcute la distanță de zece ani între ele. Spre uimirea generală, Reese Witherspoon e neschimbată, iar pozele par făcute în aceeași zi. "Timpul zboară sigur când te distrezi!!", a scris vedeta alături.

Fanii au fost nedumeriți de cele două imagini, fiindu-le imposibil să spună care este cea făcută în urmă cu zece ani, pentru că Reese pur și simplu arată la fel de bine în ambele cadre.

 

Publicația Country Living Magazine a postat un comentariu inspirat: "Remake-ul lui Benjamin Button, cu Reese Witherspoon, în curând în cinematografe, în 2029!"

"Care dintre ele este din 09?", a întrebat un fan. "Serios... 10 ani Reese, nu 10 zile", a scris, amuzată, o altă persoană. "Ai întinerit!", a scris altcineva.

 

Ca o recunoaștere a frumuseții sale, actrița a apărut recent pe coperta revistei Vogue, iar în interior a fost publicată o imagine în care ea apare alături de mama sa și de fiica sa, Ava Phillipe, care îi seamănă foarte mult și i-a moștenit trăsăturile.

 

Genele bune par să se fi transmis fără nicio pierdere de la una la alta, toate trei arătând foarte bine, remarcă ziarul britanic Daily Mail.

Actrița și-a băgat fanii în ceață cu pozele în care arată la fel de bine, deși sunt făcute la zece ani distanță: imaginea din stânga e din 2009


În 2015, Reese Witherspoon a fost desemnată de People cea mai elegantă persoană din lume. Câştigătoare a premiului Oscar pentru rolul din filmul "Walk the Line", un lungmetraj despre viaţa şi cariera cântăreţului country Johnny Cash, actrița a ocupat primul loc înaintea altor staruri de la Hollywood, precum Julianne Moore și Kate Hudson.

În vara anului trecut, Reese Witherspoon a confirmat prin intermediul unui mesaj publicat pe contul ei de Instagram că va interpreta încă o dată personajul Elle Woods în al treilea film din seria "Legally Blonde" ("Blonda de la drept"). Witherspoon va fi şi producătoare a filmului, prin compania ei Hello Sunshine. 

Vedeta a jucat personajul Elle Woods, o talentată studentă la drept, în filmul "Legally Blonde" (2001) şi într-o continuare a acestuia, "Legally Blonde 2: Red, White & Blonde" (2003).
Cele două pelicule din franciza "Legally Blonde" au avut succes de box office: primul a obţinut încasări de 141 milioane de dolari, iar al doilea a înregistrat încasări de 124,9 milioane de dolari.

Actrița a avut un an foarte plin, în 2018 ea jucând într-un serial bazat pe un bestseller, "Big Little Lies / Marile minciuni nevinovate", scris de Liane Moriarty, care spune povestea întunecată a trei mame.

 

La prima vedere, vieţile lor din Monterey, California, par idilice, însă de-a lungul serialului ele se complică şi se schimbă neaşteptat, ducând inevitabil la o crimă. 
Din distribuţia "Big Little Lies" au mai facut parte Nicole Kidman, Shailene Woodley, Laura Dern, Zoe Kravitz şi Alexander Skarsgard.

Tot în 2018, Witherspoon a lansat o carte, intitulată "Whiskey in a Teacup / Whiskey într-o ceașcă de ceai"

eva.ro

Tag: