Interviu cu fetița fără mâini de la Românii au Talent: ”Mă simt fericită și binecuvântată așa cum am venit pe lume” - VIDEO

Interviu cu fetița fără mâini de la Românii au Talent: ”Mă simt fericită și binecuvântată așa cum am venit pe lume” - VIDEO Foto: click.ro

Fetița de 14 ani, născută fără mâini și abandonată la naștere, ne-a intrat în case și în suflete vineri, la Românii au Talent. Lorelai a reușit să cucerească inimile mulțimii cu talentul ei minunat în ale cântatului.

Tânăra a acceptat să ofere un interviu în care a povestit ce emoții a trăit după apariția de la TV, cum i s-a schimbat viața după acest show, dar și cum arată o zi obișnuită din viața ei.

”În acea vineri, după primele minute de la apariția TV, a sunat telefonul întruna şi am primit foarte multe felicitări. Mă înclin în faţa doamnei Luminiţa Anghel şi a domnului Andrei Tudor, compozitorul acestei piese minunate, ”A million stars”

Poate că uneori mi-am pus întrebarea dacă prin dizabilitatea mea voi fi o povară pentru cei din jur, dar iubirea de care sunt înconjurată mă face să merg mai departe. Mă simt fericită şi binecuvântată aşa cum am venit pe lume!”, a declarat click.ro.

Interviu cu fetița fără mâini de la Românii au Talent: ”Mă simt fericită și binecuvântată așa cum am venit pe lume” - VIDEO Foto: click.ro

Cum arată o zi obişnuită din viața fetiței: ”Mă trezesc între 07.30-08.00 cu zâmbetul pe buze şi spun ”Te iubesc, Dumnezeu, te iubesc, casă, te iubesc, mami Vio, te iubesc, soră Violeta (n.r. sora ei maternală, care suferă de autism), te iubesc, tati Lau, te iubesc, bunica Nuţi, vă iubesc, flori!”. Apoi sunt ajutată să mă spăl şi să iau micul dejun. Până la prânz îmi fac temele, pentru că eu fac învăţământ la domiciliu până la ora 16.00. Marţi am repetiţii la teatru, miercuri merg la Piteşti şi fac canto cu doamna mezzosoprana Adina Sima, de două ori pe lună, duminică merg la repetiţii cu corul de copii ”Anastasis”, iar în restul zilelor mă întâlnesc cu prietenii în parc. Seara, la culcare, pe la ora 21.30, spun rugăciunea ”Tatăl nostru”, rugându-mă şi pentru prieteni şi cunoscuţi.”

Lorelai a scris deja 10 cărți de poezii: ”Una dintre pasiunile mele este şi teatrul. Fac parte din trupa ”Odiseu”, condusă de regizorul Ştefanis Lupu. O altă pasiune este lucrul manual, prin metoda Quilling. Am făcut până acum floricele, fluturaşi, inimioare.”

Interviu cu fetița fără mâini de la Românii au Talent: ”Mă simt fericită și binecuvântată așa cum am venit pe lume” - VIDEO Foto: click.ro
Folosindu-se de degetele de la picioare, pentru a scrie autografe

Lorelai a dezvăluit și ce va face cu premiul de 120.000 de euro de la Românii au Talent, în cazul în care va câștiga: ”Mi-aş lua un apartament la parter sau la etajul 1 în Bucureşti, unde mi-aş dori să-mi adaptez mobila la înălţimea mea şi aş investi şi în cariera mea muzicală.”

Lorelai a trecut direct în semifinale la Românii au talent, după ce jurata Mihaela Rădulescu a apăsat butonul auriu. 

Interviu cu fetița fără mâini de la Românii au Talent: ”Mă simt fericită și binecuvântată așa cum am venit pe lume” - VIDEO Video: Pro TV

Tag: , , , ,