Gest nebun făcut de Ashton Kutcher: Și-a dezvăluit numărul de telefon pentru ca fanii să-i trimită SMS-uri

Într-un gest neobișnuit, comparabil, poate, doar cu "nebuniile" de care e în stare Shia LaBeouf, Ashton Kutcher duce comunicarea cu fanii la un alt nivel. El și-a publicat marți numărul de telefon pe Twitter!

"+1 (319) 519-0576. "Mi-e dor să am o discuție adevărată cu oameni adevărați. Comunitatea mea. De acum, puteți să-mi trimiteți mesaje", a scris actorul în vârstă de 40 de ani. "Nu voi putea să vă răspund tuturor, dar măcar putem fi sinceri unul cu celălalt și vă pot oferi noutăți nefiltrate din lumea mea. +1 (319) 519-0576. Da,e numărul meu", a continuat el.

Kutcher a publicat alături un fragment din discursul pe care l-a rostit la deschiderea galei SAG Awards din 2017, în care a criticat măsura controversată luată de Donald Trump privind interzicerea imigrației. 

Cei care au încercat să-l sune pe Ashton Kutcher pe numărul oferit de acesta au fost întâmpinați de căsuța lui vocală, cu următorul mesaj: "Cine lasă un mesaj vocal? Doar scrie-mi", relatează Daily Mail.

Conform ziarului britanic, după ce trimiți SMS, primești următorul mesaj: "Salut, sunt Ashton.

 

Acesta e un mesaj automat ca să știi că am primit mesajul tău, tot ce primești de acum înainte va fi din partea mea. Ai grijă să dai click pe link-ul următor și să-ți adaugi numărul, ca să-ți pot răspunde."

În mod surprinzător, cel care l-a interpretat pe Steve Jobs nu folosește un iPhone și nu are activat serviciul iMessages. Link-ul îi trimite pe cei care vor să discute cu el pe o pagină a platformei Community.com, unde sunt rugați să-și lase datele de contact, inclusiv numărul de telefon, adresa de e-mail și data nașterii.

Community.com este o platformă aflată încă în faza de construcție, iar Ashton nu a dat mai multe detalii despre ceea ce va face mai departe. 

Cu o noapte înainte, el a scris pe Twitter: "Schimbarea strategiei de comunicare pe social media va începe mâine. Fiți pe fază."

Tag: