Celine Dion, schimbare radicală. A renunțat la părul lung și șaten, iar acum parcă a întinerit

Cântăreaţa le-a dat însă o replică tranşantă celor care au criticat-o pentru că este prea slabă. „Dacă îmi place, nu vreau să vorbesc despre asta. Nu te deranja. Nu-mi face poze. Dacă îţi place, voi fi acolo. Dacă nu, lasă-mă în pace“, a spus artista într-un interviu pentru publicația The Sun.

Céline a răspuns ferm că se simte bine în pielea ei şi este liberă să fie aşa cum vrea, chiar dacă a fost ceva mai îndrăzneaţă din punct de vedere vestimentar. Ea a declarat că este mândră că şi-a schimbat stilul de la moartea soţului ei, René Angélil, în 2016. „Modul în care obişnuiam să mă îmbrac înainte era mai conservator. Fac asta pentru mine. Vreau să fiu puternică, frumoasă, feminină, activă şi sexy. Vreau doar să fiu cea mai bună versiune a mea şi să fiu înconjurată – aşa cum soţul meu mereu m-a înconjurat – de cei mai buni oameni“, a spus cântăreaţa.

 

Céline Dion a fost din nou în centrul atenției, la Paris, la Haute Couture Fashion Week.  Aceasta a afișat o nouă tunsoare și culoare a părului, care i-au întinerit chipul. Dincolo de schimbarea radicală de look, outfiturile ei o întorc în timp cu cel puțin 20 de ani.

tabu.ro

 

 

Tag: