Ce se mai întâmplă cu procesul de divorț al Antoniei de Vincenzo Castellano. Răspuns pozitiv de la instanțele din Italia

Judecătorii italieni au aprobat abia în această lună cererea avocaților artistei de efectuare a anchetei sociale la casa în care locuiește Maya, fiica acesteia, astfel că procesul de divorț al Antoniei de Vincenzo Castellano este departe de a se încheia.

Antonia este, fără îndoială, vedeta cu cel mai lung divorț din showbiz-ul autohton.

 

A detronat-o pe Irina Truică, cea care a reușit să se separe, oficial, de Remus Truică după mai bine de trei ani de la introducerea acțiunii în instanță.

În cazul artistei, deși aceasta a depus actele la sfârșitul anului 2013, și în prezent este căsătorită cu Vincenzo Castellano.

 

În tot acest timp, ea a devenit mama a doi băieți. Alex Velea a reușit să-și demonstreze în instanță paternitatea.

Cu toate acestea, procesul de divorț al Antoniei de Vincenzo Castellano este departe de a se încheia, din cauza procedurilor ce trebuie urmate întrucât unul dintre soți este cetățean italian. Acestea au străbătut traseul de la Ministerul Justiției, la Ministerul Afacerilor Externe din România. După care, Ministerul de Externe din Italia, Ministerul Justiției din Italia și, în final, instanța judecătorească din raza locuinței. Într-un final, la începutul lunii august, avocații Antoniei au primit vestea bună.

„Procesul de divorț al Antoniei mai are ceva de așteptat. Am avut termen în luna februarie, la instanțele din Italia și abia acum am primit aprobarea pentru efectuarea anchetei sociale la domiciliul Mayei (n.r. – fiica artistei, care trăiește la Napoli, alături de familia tatălui său)”, a declarat, pentru Libertatea, avocatul artistei, Ioan Todan.

Pe lângă divorț, Antonia luptă de ani buni să-și aducă fiica alături de ea, în România.

Obișnuit deja cu ideea că mai are de așteptat până când s-o declare pe Antonia soția sa,  Velea și-a dorit totuși ca băieții pe care-i are cu aceasta, Dominic și Akim, să-i poarte numele.

Motiv pentru care, sfătuit și de avocați, artistul și-a dat în judecată iubita și pe încă soțul acestuia, Vincenzo Castellano, la sfârșitul anului 2016. El le-a deschis celor doi un proces la Judecătoria Sectorului 1, de tăgadă paternitate. În urmă cu câteva luni, Velea a primit răspuns favorabil din partea instanței, care l-a declarat tatăl celor doi minori.

libertatea.ro.

Tag: