Casă de vedete: Ellen DeGeneres și Portia de Rossi vând vila imensă din Beverly Hills pe care au cumpărat-o acum 6 luni. Vor și profit!

De unde au, își permit să vândă: Ellen DeGeneres și Portia de Rossi au investit serios în sectorul imobiliar și dețin mai multe case de lux, îndeosebi în California. Cele două vedete cumpără proprietăți interesante, cu potențial de creștere a valorii, și le vând atunci când simt că pot obține un profit consistent. 

Aceeași strategie o aplică acum în cazul unei vile impresionante din Beverly Hills, pe care au scos-o la vânzare după numai șase luni de la momentul achiziționării. Prețul pe care îl cer este de 17,95 milioane de dolari, față de 15 milioane cât au plătit în luna septembrie, relatează TMZ. Profitul de trei milioane nu-i chiar nejustificat, ele investind în jur de un milion de dolari în renovare și redecorarea casei, potrivit unor surse din agenția imobiliară care se ocupă de vânzare.



În prezentarea pe care a făcut-o, agentul Kurt Rappaport, de la agenția Westside Estate, menționează că vila a fost construită în 1962 de arhitectul vedetelor de atunci John Elgin Woolf și a fost locuită de filantropul Marjorie Lord, iar după moartea acestuia, în 2015, a fost vândută cu 8,3 milioane de dolari.

 



Cu o arhitectură șic, combinând stilul vechiului Hollywood cu tușe vintage realizate de firma de design Marmol Radziner din Los Angeles, vila din zona Trousdale Estates are finisaje și dotări de ultimă generație. Ferestrele generoase din podea până la tavan oferă priveliști superbe spre ocean și vedere amplă spre curtea interioară spațioasă, cu ieșire printr-o terasă splendidă, cu coloane albe, iluminată feeric la lăsarea serii. 

Casa fără etaj are tavane din lemn și uși originale Pullman. 

Cu o suprafață utilă de 474 de metri pătrați, este destul loc înăuntru pentru orice activitate, cele mai mari încăperi fiind livingul și bucătăria reimaginată, cu o insulă în centru, precum și cu o cameră pentru familie, cinci dormitoare, patru băi plus o toaletă de serviciu și un birou.

eva.ro

Tag: , , , ,