Brad Pitt, subjugat de frumoasa profesoară Neri Oxman: „Chimia lor e dincolo de limite“

Starul în vârstă de 54 de ani este „absolut fermecat“ de arhitecta Neri Oxman, care l-a copleşit cu frumuseţea şi inteligenţa ei.
 

După primele zvonuri despre relaţia dintre Brad Pitt şi frumoasa arhitectă Neri Oxman, presa a continuat "să sape" pentru a afla mai multe detalii despre această poveste. Cât este de reală, rămâne de văzut, dar deocamdată informaţiile sunt obţinute "pe surse" şi e greu de cuantificat cât de veritabile sunt.

US Magazine citează o sursă care susţine că Brad Pitt este "absolut fermecat" de reputata arhitectă de origine israeliană, iar chimia dintre ei nu are limite. Apar, acum, informaţii şi despre modul în care cei doi au ajuns împreună: sursa menţionată a povestit că ei s-au îndrăgostit aproape imediat după ce Pitt a participat la prezentarea unui scaun realizat cu o imprimantă 3-D. 



Page Six a scris iniţial că relaţia lor a început în urma unei colaborări la un proiect comun. "Brad şi Neri s-au atras instantaneu pentru că împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru arhitectură, design şi artă. Asta se poate descrie cel mai bine prin prietenie profesională", a spus o sursă, adăugând că amiciţia lor nu s-a transformat încă într-o relaţie romantică, deşi are acest potenţial: "Amândoi sunt prudenţi şi e mai mult o prietenie profesională, dar Brad este foarte interesat să petreacă mai mult timp cu Neri, ea este fascinantă."

eva.ro

Tag: , , , ,