
Gheorghe Cavcaliuc, șeful interimar al Inspectoratului General al Poliției (IGP), a divorțat de soția sa, Eugenia. Cei doi au pus capăt relației la începutul lunii februarie, la Judecătoria sectorului Râșcani din Chișinău, scrie Ziarul de Gardă, citat de realitatea.md.
Gheorghe și Eugenia au doi copii minori împreună, care vor rămâne alături de mama lor. Cererea de divorț a soților Cavcaliuc a fost depusă pe 1 februarie, iar decizia a fost luată într-un termen record, peste doar trei zile.
În asemenea situații, judecătorul, conform legii, poate acorda un termen de împăcare celor doi soți. Gheorghe Cavcaliuc a confirmat pentru realitatea.md că a divorțat, însă a spus că este o chestiune personală și nu vrea să dea mai multe detalii.
Tag: #judecatorie, #Chișinău, #divorț, #au divorțat, #copii, #Râșcani, #Gheorghe Cavcaliuc, #Inspectoratul General al Poliției, #Eugenia Cavcaliuc, #IGP, #minori,