Andreea Bălan, enervată la culme. „Nu mă operez a patra oară, e o aberație”

Cântăreața Andreea Bălan a ținut să transmită un mesaj categoric după ce au apărut informații conform cărora ar urma să se opereze pentru a patra oară. „La noi există efectul de turmă, atât în presă, cât și între cei care comentează în mediul online.

Dacă un site/ziar scrie o prostie, o preiau încă 5 fără să verifice. Dacă un om aberează la o poză, încă 20, fără să gândească, perpetuează acea prostie. Când m-am apucat de vlogging, unul din motive a fost ca publicul (fanii) să afle informațiile direct de la mine și mi-am asumat ca 85 % din viață mea să fie pe vlog, indiferent de situație (spital, dureri, emoții, copii, familie), așa că întrebările „De ce te filmezi în situația x”, pentru mine sunt complet aberante – Asta fac vloggeri din toată lumea.

Revenind… -NU mă operez a 4-a oară, e o aberație. -NU am „burta lipită”, am 54 de kg de la 60 (cu Clara) și nici nu înțeleg ce înseamnă „burta lipită”???‍ -Nu există „surse din anturajul cântăreței”, ci doar ziariști care inventează. Mâine merg să îmi scot firele și vă voi ține la curent cu evoluția mea. Dacă aveți nelămuriri, îmi puneți întrebări și eu vă răspund, aici, pe instagram sau pe youtube. Nu aș fi făcut postarea aceasta, dar am primit foarte multe mesaje despre „a 4-a operație” care nu există.? Vă pup și va mulțumesc pentru toate mesajele frumoase!”, este mesajul transmis de artistă pe contul său de socializare. Andreea Bălan este una dintre cele mai cunoscute artiste din țara noastră.

Este prezentă pe scena muzicală din România încă de pe vremea când era doar o copilă și cânta în trupa Andre, alături de Andreea Antonescu. După destrămarea trupei, artista a început cariera solo, bucurându-se de mare succes. Andreea Bălan este căsătorită cu actorul George Burcea din luna martie a anului 2017. Cei doi au împreună o fetiță, Ella.

La începutul lunii martie a acestui an, vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil, prin cezariană În timpul procedurii medicale, vedeta a suferit un stop cardio-respirator, după cum a anunțat soțul acesteia pe Facebook. Andreea Bălan s-a aflat la terapie intensivă. Andreea Bălan a fost vizitată la spital de familie, dar și de fosta ei colegă din trupa Andre, Andreeea Antonescu.  În data de 6 martie 2019, Andreea Bălan și-a strâns pentru prima oară în brațe cea de-a doua fetiță, Clara Maria. Vedeta a făcut și primele declarații despre situația prin care a trecut.

libertatea.ro

 

Tag: