Abia s-au căsătorit și deja au probleme în Paradis. Prințul Harry și Meghan Markle, prima ceartă în public. Ce i-a spus mezinul soției lui

Familia regală a participat sâmbătă la ”Trooping the Colour”,  sărbătoarea oficială anuală prin care Regina Elisabeta a II-a îşi aniversează ziua de naştere. Pentru prima dată la acest eveniment au participat și ducii de Sussex, prințul Harry și soția lui, Meghan Markle, care au fost surprinși certându-se pentru prima dată în public.

 

Abia s-au căsătorit și deja au probleme în Paradis. Cel puțin așa s-a văzut la ultima apariție publică oficială a prințului Harry cu Meghan Markle. Cei doi au participat la ”Trooping the Colour”, unde au salutat mulțimea de la balconul regal, alături de ceilalți membrii ai familiei. Însă, fotografii aflați la fața locului au reușit să surprindă o ceartă între roșcovan și fosta actriță americană. Harry, foarte nervos, i-a adresat rapid câteva cuvinte soției lui, iar un expert în cititul pe buze a explicat pentru Mirror schimbul de replici dintre cei doi.

Nu se știe exact motivul pentru care Harry era cu adevărat nervos, însă toate privirile erau ațintite asupra lor. În plus, ducesa de Sussex a fost aspru criticată pentru că a încălcat din nou protocolul regal într-o zi atât de specială.

 

Meghan Markle a încălcat din nou protocolul regal

Meghan a strălucit într-o rochie roz, marca Carolina Herrera, care însă era nepotrivită pentru un astfel de eveniment. Și asta, pentru că protocolul prevede ca femeile să apară în public cu umerii acoperiți. Însă, ducesa de Sussex, care adoră decolteul pe linia umerilor, așa cum a avut și rochia de mireasă, și nu a ținut cont de reguli.

Ea a apărut într-o rochie mult mai conservatoare, la doar trei zile după nunta, la petrecerea organizată pentru ziua prințului Charles, în grădina palatului Buckingham. Mulți au considerat că Meghan a dat dovadă de lipsă de respect față de regină cu ținuta ei.

Evenimentul nu a fost lipsit de incidente. Prințesa Charlotte a alunecat în timp ce urmărea parada militară, chiar în balconul regal, însă micuța a fost prinsă imediat de mama ei, Kate Middleton, care a reușit să o liniștească după sperietură cu o îmbrățisare.
Tag: